O cada cu hidromasaj pentru un sezon de iarna sanatos
In aceasta perioada a anului, cada cu hidromasaj devine extrem de importanta. Desigur, este importanta si in restul anului, dar in timpul sarbatorilor este locul in care vei putea petrece cateva clipe de liniste si te vei simti ca nou pentru a-ti urma planurile de vacanta. Mai mult de atat aceasta te va ajuta sa nu uiti de obiceiurile sanatoase din timpul anului.
In acest sezon suntem tentati sa renuntam la obiceiurile sanatoase, precum exercitiile fizice, in favoarea meselor imbelsugate, cu bucate traditionale care, daca nu sunt consumate cu moderatie, sunt generatoare de neplaceri, uneori putand merge pana la diverse probleme medicale. Cine ne poate invinui? Cu atatea vizite in care te bucuri de toate aceste bunatati e greu sa gasesti timp pentru toate.
Vesti bune! Iata cateva idei:
Doar 10 minute
Laura Brady Saade, fondatorul blog-ului „Da-mi 10 minute”, este de parere ca lucrurile mari se pot face impartind sarcinile in parti de 10 minute. Petrece 10 minute pe zi pentru a te gandi la ceea ce trebuie sa faci a doua zi sau in saptamana respectiva. Cele 10 minute vor pune lucrurile in miscare si totul se va realiza. Petrece 10 minute pentru realizarea unui obiectiv, precum impachetarea cadourilor de Craciun.
Fa-ti o lista
Pune totul pe acea lista. In momentul in care vei bifa o pozitie de pe lista va fi o victorie si va fi mai putin probabil sa ratezi realizarea unor lucruri importante. De asemenea, tine cont de aceste sfaturi pentru a realiza lista perfecta. Iti amintesti de cele 10 minute de la primul punct? Sunt perfecte pentru a face aceasta lista!
Puneti echipamentul de sala
Exista mai multe moduri de a te determina sa faci sport, dar favoritul meu este sa incalt pantofii de alergat. Odata ce ii am in picioare sunt modalitatea perfecta de a-mi aminti ca trebuie sa am grija de sanatatea mea si tot ce trebuie sa fac in continuare este sa ma pun in miscare. Deci luati-va adidasii sau echipamentul de yoga si urmatorul pas va fi antrenamentul zilnic. Expertii spun ca ai nevoie doar de 4 ore pe saptamana pentru a avea un corp ssnatos. Prin urmare, daca obligatiile sociale de sarbatori iti vor ocupa mult timp nu uita ca mai putin sport este mai bun decat deloc.
Tine-te de cura de slabire prin a nu face cura de slabire!
Nu intotdeauna curele de slabire sunt foarte sanatoase. Daca inainte de sarbatori tii cura de slabire de frica kilogramelor in plus, abundenta mancarurilor de pe masa de Craciun nu va avea ca rezultat decat reversul. Redefineste-ti obiectivele prin a tine pe langa tine doar alimente sanatoase si prin a consuma preparatele de sarbatoari cu masura. Aceste reguli simple te vor ajuta sa te hranesti fara a te simti marginalizat sau vinovat.
Transforma stresul sarbatorilor intr-un timp de calitate
Nu-i asa ca te duce cu gandul la cada cu hidromasaj? Cada ta te ajutasa te relaxezi si sa te eliberezi de tensiunile acumulate in timpul zilei. Timpul minunat petrecut acolo a devenit o rutina, iar atunci cand nu-ti respecti programul zilnic devii irascibil. Iar daca adaugam si stresul sarbatorilor cu siguranta nu vei mai fi o companie placuta. Pentru a da ce e mai bun din tine nu uita sa iti rezervi zilnic cateva momente numai pentru tine. Un alt avantaj pe care cada cu hidromasaj ti-l ofera este stimularea sistemul limfatic, care, la randul sau, stimuleaza sistemul imunitar, asa ca ne potrejeaza impotriva racelei si gripei. Prin urmare atunci cand va faceti o lista cu lucruri pe care trebuie sa le faceti, asigurati-va ca adaugati „petrece 20 de minute in cada cu hidromasaj” si bifati acest punct. Oferindu-va acest dar zilnic va va ajuta sa dati celor din jur tot ce e mai bun din voi.
Voi ce sfaturi ati adauga la aceasta lista?
Categorii
Top cele mai citite articole
Principalele 11 beneficii ale unei căzi cu hidromasaj cu sistem salin
Multiplele beneficii ale căzilor cu hidromasaj cu sistem salin
1. Stare de bine îmbunătățită
Apa sărată are o densitate mai mare decât apa fără sare, acest lucru favorizând starea de plutire. Starea de plutire sporită reduce greutatea gravității pe articulații și mușchi, ușurând tensiunea în timp ce ridică trupul și mintea. Doar 20 de minute de utilizare zilnică a unei căzi cu hidromasaj poate transforma tensiunea musculară în confort, liniști o minte agitată și îmbunătăți starea generală.
2. Mai puține substanțe chimice
Sistemele cu apă sărată monitorizează constant nivelele de clor din apă, generând în acest fel doar cantitatea de clor necesară. Acest lucru înseamnă că mai puține substanțe chimice ajung în apă, prelungind perioada de utilizare a apei până la o nouă înlocuire. În plus, apa oferă o senzație mai curată și mai pură decât apa igienizată folosind un sistem tradițional.
3. Fără mirosuri
Sisteme de purificare cu apă sărată elimină „mirosul de clor” ce persistă în unele piscine și căzi cu hidromasaj. Mirosul este cauzat de reziduurile de substanțe chimice din apă din cauza dozării manuale inconsistente a clorului. Căzile cu hidromasaj cu sistem salin mențin un nivel constant al clorului ce elimină reziduurile. Fără reziduuri chimice, fără mirosuri!
4. Mai puține iritații
Mai puține substanțe chimice înseamnă de asemenea că minipiscinele spa cu apă sărată sunt mai puțin susceptibile să irite pielea și ochii. Cu o experiență generală mai blândă, vă puteți relaxa pe deplin și vă puteți bucura de toate beneficiile wellness fără niciun disconfort deranjant.
5. Mai puține drenări
Unele căzi cu hidromasaj cu sistem salin – precum noul FreshWater®Salt System - trebuie să fie drenate doar o singură dată pe an cu o utilizare normală, în comparație cu căzile cu hidromasaj cu sistem tradițional de clor ce necesită o drenare de trei sau patru ori pe an. Acest lucru economisește ore de muncă în fiecare an, astfel încât să puteți petrece mai puțin timp întreținând cada cu hidromasaj și mai mult timp bucurându-vă de ea.
6. Economisirea apei
Deoarece căzile cu hidromasaj cu sistem salin necesită un număr redus de drenări și reumpleri în comparație cu sistemele căzilor tradiționale cu hidromasaj, acestea folosesc o cantitate mai mică de apă. Acest lucru înseamnă că utilizatorii căzilor cu hidromasaj se pot bucura de beneficiile wellness în timp ce economisesc o resursă limitată.
Căzile cu hidromasaj cu sistem salin sunt mai ușor de utilizat
Sistemele saline pentru căzile cu hidromasaj există pe piață de câțiva ani și au îndeplinit cu succes furnizarea apei curate care conține mai puține substanțe chimice. Însă noile inovații precum Sistemul Salin FreshWater au fost îmbunătățite de la începutul succesului pentru a face minipiscinele spa cu apă sărată și mai ușor de utilizat. În completarea beneficiilor deja enumerate, iată modul în care noile sisteme cu apă sărată fac ca minipiscinele spa să fie și mai ușor de întreținut și mai satisfăcător de deținut și de utilizat în mod regulat.
7. Preț accesibil
Datorită unui design superior și a materialelor atent selecționate, Sistemul Salin FreshWater costă mai puțin decât alte sisteme saline generatoare de clor.
8. Cartușe de titan înlocuibile
Sistemul Salin FreshWater folosește cartușe de titan pentru a converti sarea în clor. Ele sunt concepute să dureze patru luni cu o utilizare normală a minipiscinei spa și pot fi achiziționate în pachete de câte trei bucăți, astfel că un singur pachet poate menține apa curată pentru un an întreg.*
*Factori precum numărul de utilizatori sau compoziția chimică a apei pot influența perioada de folosire a apei până la o nouă înlocuire. Cu o întreținere adecvată a căzii cu hidromasaj, un pachet de 3 cartușe împreună cu Sistemul Salin FreshWater va menține apa curată și proaspătă timp de un an întreg.
9. Fără unelte necesare
Conceput pentru o manevrare facilă, înlocuirea unui cartuș poate fi facută în doar câteva secunde. Pur și simplu scoateți cartușul vechi chiar din partea superioară a minipiscinei spa, aruncați-l și înlocuiți-l cu unul nou. Fără a fi necesară folosirea uneltelor sau asistența tehnică din partea unui dealer.
10. Instrucțiuni simple de urmat
Sistemul Salin FreshWater elimină neclaritățile legate de modul de întreținere a apei căzii cu hidromasaj prin afișarea indicațiilor ușor de citit pe panoul de control. Cada cu hidromasaj vă va informa când este necesară înlocuirea unui cartuș sau ajustarea nivelelor de dezinfectant, oferindu-vă motivul să vă concentrați asupra relaxării și stării de bine, ci nu asupra chimiei.
Noțiunile de bază ale Sistemului Salin FreshWater sunt simple. Consultați ghidul de pornire pentru pași ușor de urmat.
11. Preasamblare din fabrică
Integrate în toate seriile de minipiscine spa Caldera® Utopia® și Caldera® Paradise®, Sistemul Salin FreshWater este preasamblat, nefiind necesare materiale sanitare suplimentare sau inestetice. Este necesar doar un kit de pornire pentru a începe utilizarea sistemului. Acest lucru garantează calitatea, menține valoarea estetică a căzii dvs. și păstrează întreținerea sistemului la un preț accesibil.
Sistemul Salin FreshWater oferă experiența Pure Comfort® utilizatorilor minipiscinei spa, oferind garanția că apa e întotdeauna curată și gata de folosire. În plus, prin simplificarea modului de întreținere a apei, veți putea utiliza mai des cada cu hidromasaj. Folosirea consecventă a unei căzi cu hidromasaj sporește beneficiile wellness ale hidroterapiei, reducând stresul și îmbunătățind starea de spirit și somnul.
[embed]https://www.youtube.com/watch?v=2tWVHPpdaO4&embeds_referring_euri=https%3A%2F%2Fwww.calderaspas.com%2F&embeds_referring_origin=https%3A%2F%2Fwww.calderaspas.com&source_ve_path=MjM4NTE&feature=emb_title[/embed]
Minipiscine spa de înot vs. căzi cu hidromasaj: pe care ar trebui să o a...
Cele mai bune minipiscine spa de înot sunt deseori concepute pentru exerciții fizice. Jeturile lor puternice și ajustabile vă oferă posibilitatea să înotați și să faceți exerciții cardio nesolicitante și antrenamente de forță ce nu pun presiune asupra articulațiilor. În orice caz, puteți opri jeturile pentru o sesiune spa, multe dintre minipiscinele spa de înot având o zona prevăzută pentru asta – în mod esențial, există o cadă cu hidromasaj integrată în minipiscina spa de înot. În general, minipiscinele spa de înot tind să aibă un cost mai ridicat în comparație cu cele mai bune căzi cu hidromasaj de dimensiuni similare, însă acest aspect variază în funcție de numărul de jeturi și alte opțiuni disponibile.
Pe de altă parte, căzile cu hidromasaj reduc tensiunea musculară și stresul. Ele sunt concepute pentru a fi relaxante. În general, căzile cu hidromasaj costă mai puțin decât minipiscinele spa de înot, deși modelele de dimeniuni mari și cu un design sofisticat pot avea un preț piperat. De aceea recomandăm să acordați o atenție deosebită la locul de amplasare destinat căzii cu hidromasaj sau a minipiscinei spa de înot pe care urmează să o achiziționați. Amplasarea ei necesită un spațiu generos, fie că este vorba despre verandă sau curte interioară. De asemenea, în cazul în care intenționați să o amplasați pe o platformă, verificați ca aceasta să fie suficient de rezistentă pentru a susține greutatea minipiscinei spa de înot sau a căzii cu hidromasaj. Care este diferența dintre o minipiscină spa de înot, un jacuzzi și o cadă cu hidromasaj? Deseori, termenii de „minipiscină spa”, „cadă cu hidromasaj” și „jacuzzi” sunt folosiți în mod interschimbabil, dar, de fapt, fiecare se referă la ceva diferit. Iată un mini-glosar: Minipiscină spa de înot: Aceasta este o piscină de dimensiuni mici ce folosește jeturi puternice pentru a propulsa apa către utilizator pentru a-i permite un înot contra-curent. Ele pot destul de mari, iar jeturile pot fi oprite pentru o sesiune de relaxare. Jacuzzi: Acesta este un nume înregistrat al unei corporații cu istoric al producției de căzi cu hidromasaj excelente. Este atât de cunoscută, încât numele său a devenit sinonim cu aceste produse, precum Xerox cu imprimantele multifuncționale. Cadă cu hidromasaj: Spre deosebire de minipiscinele spa de înot, acestea sunt concepute pentru relaxare. Ele încălzesc apa, sunt prevăzute cu locuri pentru șezut și includ jeturi care propulsează apă caldă din toate părțile. În același timp, apa este drenată, filtrată, reîncălzită și recirculată în cadă. Cadă cu hidromasaj vs. minipiscină spa de înot: De ce să nu optați pentru ambele? Minipiscinele spa de înot au deseori forma unei piscine tradiționale, dar ele sunt prevăzute de asemenea cu jeturi precum o cadă cu hidromasaj. Aceste jeturi generează un curent pentru a înota contra lui, pentru a întări grupurile de mușchi și pentru a spori anduranța. Aceste jeturi pot fi reglate pentru a varia viteza curentului de înot, astfel că sunteți continuu provocat pe măsură ce dobândiți o rezistență tot mai mare.
Cu toate că ele sunt utilizate în moduri diferite, minipiscinele spa de înot și căzile cu hidromasaj sunt prevăzute deseori cu aceleași elemente, precum jeturi de mare putere și opțiuni de încălzire a apei. Datorită acestui fapt, mulți producători de minipiscine spa de înot produc, de asmenea, și căzi cu hidromasaj de top. Unii producători oferă chiar produse tip 2-în-1 ce dispun de opțiuni de exerciții specifice unei minipiscine spa de înot, cu soluții de detensionare a mușchilor pentru relaxare și hidroterapie.
Experimentați o sesiune spa înainte de a cumpăra o cadă cu hidromasaj: ...
Investirea într-o cadă cu hidromasaj va aduce nenumărate beneficii sănătății și vieții familiale, dar e important să abordați cu precauție această investiție. Așa cum nu luați în considerare să cumpărați o mașină fără să faceți un test drive, același principiu trebuie aplicat și atunci când achiziționați o cadă cu hidromasaj.
O sesiune spa de testare vă va permite să experimentați cât de puternice sunt jeturile și să simțiți efectiv cum elimină tensiunea cu ajutorul masajului. Sau o sesiune spa de testare se poate dovedi nesatisfăcătoare și în felul acesta veți realiza că acel model nu este pentru dvs. Deoarece reprezintă o investiție substanțială, veți dori să vă asigurați ca achiziționați o cadă cu hidromasaj de încredere, care va fi gata de utilizare oricând doriți să vă relaxați.
Metoda cea mai simplă de a vă asigura că modelul de cadă cu hidromasaj este ceea ce vă doriți și că va funcționa mult timp de acum înainte, este să o cumpărați de la un reprezentant autorizat, pregătit să vă răspundă la toate întrebările și care cunoaște totul despre achiziția pe care planificați să o faceți. Un dealer local vă poate pune la dispoziție diferite modele pe care să le testați de la bun început. Și din moment ce se află aproape de dvs., ei vor fi disponibili să vă răspundă la toate întrebările punctuale și vă vor ajuta să vă păstrați investiția pentru mulți ani ce vor urma.
Avantajul dealerilor locali
Deseori, clienții cumpără online o cadă cu hidromasaj, bazându-se pe specificații și comentarii. Deși acestea sunt importante, nu există nicio modalitate de a vă asigura că, doar cu ajutorul informațiilor online, experiența spa reală este cea pe care o căutați – aceea că jeturile de hidromasaj vor atinge zonele pe care le doriți și cu puterea de care aveți nevoie. Nu există niciun înlocuitor pentru acel test drive crucial.
De ce experiența contează pentru investiția dvs.
Dealerii de tradiție au ani de experiență în servirea clienților. Dealerii sunt de asemenea utilizatori ai căzilor cu hidromasaj. Ei cunosc cel mai bine beneficiile și responsabilitățile deținerii unei căzi jacuzzi. Totodată, ei au cunoscut de-a lungul anilor diferiți utilizatori ai căzilor cu hidromasaj; au aflat despre diferite probleme care pot apărea și au găsit soluții. De asemenea, dealerii au învățat multe despre găsirea modelului perfect de cadă cu hidromasaj, în funcție de interesele specifice, nevoile, prioritățile și bugetul clienților.
Este posibil să aveți deja o idee concretă despre funcțiile pe care le doriți la o cadă cu hidromasaj. Poate aveți doar o viziune asupra modului pe care doriți ca o cadă cu hidromasaj să vă îmbunătățească viața de zi cu zi. În oricare dintre aceste cazuri, un dealer vă poate ajuta să găsiți raspunsurile la întrebările dvs., sau chiar să vă ajute să puneți întrebările corecte pentru a concretiza viziunea dvs. În interiorul showroom-ului, puteți să vedeți cu proprii ochi modelele de căzi cu hidromasaj, să observați calitatea și stilul, să simțiți cât de rezistente sunt atunci când vă așezați înăuntrul lor. Și puteți testa jeturile pentru relaxare și hidroterapie.
Asistența tehnică este esențială
Pentru o achiziție online a unei căzi cu hidromasaj este esențial să știți că minipiscina spa a fost fabricată de un producător de încredere. În caz contrar, s-ar putea întâmpla să nu aveți acces la instrucțiuni adecvate privind modul de întreținere a unei căzi cu hidromasaj. În cazul unei defecțiuni, accesul la piese de schimb sau personal calificat pentru reparații se poate dovedi dificil. Pe când dealerii locali pot oferi servicii de întreținere și de reparații pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a căzii dvs. de hidromasaj.
Cu toate acestea, nu toți dealerii și nu toti producătorii de căzi cu hidromasaj sunt la fel. Primul pas de făcut atunci când luați în considerare achiziționarea unei căzi cu hidromasaj este găsirea unui producător de încredere. Odată ce ați stabilit care producător de minipiscine spa este cel mai potrivit pentru dvs., ulterior puteți contacta un dealer de încredere și vă puteți bucura de o sesiune spa de testare.
Găsirea unui brand în care să aveți încredere
Atunci când căutați online informații despre căzi cu hidromasaj, este posibil să nu știți care branduri sunt cele mai bune. Fiecare producător încearcă să scoată în evidență ce are mai bun, iar găsirea unui produs cu adevărat calitativ poate fi dificilă într-un domeniu saturat de cuvinte de laudă. Cu toate acestea, există o sursă independentă la care puteți apela și care colectează evaluările clienților cu privire la calitate și satisfacție și care înregistrează producătorii de căzi cu hidromasaj care își susțin produsele și care oferă un serciviu de relații cu clienții excelent.
Premiul TradeCertified™ este oferit de către revista SpaRetailer, sursa industriei producătorilor de căzi cu hidromasaj pentru cele mai noi informații. Ei contabilizează punctajul pe care un producător îl primește din partea clienților și a dealerilor și oferă un certificat de încredere bazat pe aceste evaluări. Producătorii premiați au arătat un devotament excepțional față de satisfacția și consolidarea încrederii din partea clienților. Atunci când unul dintre acești producători este beneficiarul unui premiu TradeCertified™, ce reprezintă garanția calității de-a lungul anilor, puteți avea încredere că acesta oferă cele mai bune produse.
Caldera® Spas a primit premiul de excelență TradeCertified™ de peste 12 ani. Ei depun eforturi dedicate proiectării căzilor cu hidromasaj care oferă putere și confort. De asemenea, au conceput căzi cu hidromasaj inovatoare eficiente din punct de vedere energetic, dotate cu opțiuni de întreținere a apei precum FreshWater® Salt System (indisponibil pentru modelele de căzi cu hidromasaj fabricate înainte de 2019). În plus față de fiabilitate, costurile legate de deținerea unei căzi Caldera bine echipate pot fi mai mici pe termen lung decât cele ale altor modele concurente, datorită mentenanței și solicitărilor de reparații reduse. Investind atât de multă energie în proiectarea căzilor cu hidromasaj Caldera în care să aveți încredere, compania selectează cu atenție dealerii săi autorizați.
[embed]https://www.youtube.com/watch?v=k7ha8Kr8G28&embeds_referring_euri=https%3A%2F%2Fwww.calderaspas.com%2F&embeds_referring_origin=https%3A%2F%2Fwww.calderaspas.com&source_ve_path=MjM4NTE&feature=emb_title[/embed]
Dealerii autorizați Caldera au demonstrat că se dedică în a oferi cel mai bun serviciu de relații cu clienții, precum și asistență tehnică după completarea unei achiziții. Pentru a deveni un dealer autorizat Caldera, un retailer de căzi cu hidromasaj trebuie să depună o cerere și să cunoască totul despre produse, caracteristici și funcții, precum și modul în care pot oferi cea mai bună asistență tehnică.
Un singur retailer din oricare zonă devine dealer autorizat datorită abilităților de a oferi cele mai bune servicii de relații cu clienții și de reparații. Aceste companii vă pun la dispoziție locul perfect de testare a unei experiențe spa de care v-ați putea bucura zilnic. Puteți încerca modelele de top Caldera. Iar atunci când vizitați un dealer Caldera, puteți adresa oricare întrebări legate de întreținerea apei, mentenanță, funcții de masaj, accesorii și cum să profitați la maxim de cada dvs. cu hidromasaj în fiecare zi pentru îmbunătățirea stării de bine și a altor beneficii. Veți ști că veți primi cele mai informate răspunsuri și cea mai bună asistență pentru o experiență de shopping fără stres.
Modelele de căzi cu hidromasaj Caldera sunt vândute doar de dealeri autorizați cu un istoric dovedit de excelență în serviciul de relații cu clienții.
Cel mai bun mod de a curăța filtrele pentru cada cu hidromasaj














Recenzii ( 0 )